Misterele feţei

Probabil că nu este greu să ne imaginăm că faţa este partea corpului omenesc considerată a fi cea mai bogată sursă de informaţii. Indiferent dacă suntem firi vorbăreţe sau timide, faţa noastră transmite neîntrerupt informaţii despre starea emoţională. Cercetătorii (Russell, 2003) au descoperit că expresivitatea poate fi considerată un adevărat limbaj de comunicare ce a fost dezvoltat de specia umană cu mult timp înainte de a apărea limbajul articulat, vorbirea. La nivel primar expresiile faciale suportă o interpretare universală. Emoţii de bază precum fericirea, frica, furia, dispreţul, uimirea sau dezgustul putând fi recunoscute cu ajutorul expresivităţii indiferent de cultură. La ce ne ajută acest lucru? Un fin interpret al expresiilor faciale va vedea în faţa noastră o oglindă a sufletului nostru. Pare simplu la prima vedere însă lucrurile nu stau chiar aşa. Datorită evoluţiei şi apariţiei diferenţelor culturale s-au dezvoltat particularităţi de expresivitate. Spre exemplu putem considera două femei. Una provenind din cultura occidental - creştină şi alta din cultura oriental - islamică. Acelaşi eveniment, „achiziţionarea unei noi iubite” de către soţul fiecăreia dintre ele va fi sursă de emoţii cu totul opuse pentru fiecare. Astfel femeia aparţinând culturii occidentale va afişa o expresie ce va denota gelozia în timp ce femeia aparţinând culturii orientale va afişa o expresie a feţei corespunzătoare sentimentului de mândrie. Cercetătorii au ajuns la concluzia că expresiile faciale ce generează expresivitatea sunt controlate la nivelul creierului de o arie corticală diferită decât suprafaţa corticală ce generează emoţiile, ceea ce explică posibilitatea decuplării expresivităţii de emoţii. Putem aşadar prin antrenament să emulăm emoţiile, să transmitem stări emoţionale neadevărate. 

Russell, James A. Psychological Review, Vol 110(1), Jan 2003, 145-172.