Clişee Webstock 2013, bloggeri, fripturişti, pişcotari...

Astăzi s-a desfăşurat sau se desfăşoară încă WEBSTOCK 2013 aşa zisa „cea mai importantă conferinţă dedicată social media în România”.

Deşi evenimentul ar fi trebuit să fie dedicat campaniilor social media, încă de dimineaţă blogosfera s-a umplut de articole cu şi despre bloggeri. Toţi postează articole, aşa zise însemnări ale evenimentului, şi toţi menţionează bravura lui Cabral; critica acestuia la adresa bloggerilor: cum că ar fi nişte fripturişti sau mai exact nişte pişcotari! Clişee, clişee şi iarăşi clişee! E clar, evenimentul a debutat încălcând cele 3 reguli de aur ale publicităţii: 

                 1. Fără clişee! , 

                                2. Fără clişee! şi 

                                               3. Fără clişee!

Se vede până la urmă că domnul Cabral şi-a dat seama de gafa făcută şi a încercat să îndrepte bloggerii către zona pişcotarilor. De ce oare? Poate din cauza faptului că termenul de fripturişti este rezervat pentru a nominaliza grupul jurnaliştilor? Probabil! Războiul bloggeri – jurnalişti continuă! Şi da, Cabral crezând că face parte mai mult din grupul fripturiştilor împinge tacticos tava cu pişcoturi strâmbând din nas şi, mai şi certându-i pe bloggerasi! Ghinionul celor din urmă că sunt reprezentaţi acolo doar de mieluşei!

Da, ştiu, or să sară o grămadă ontologi să spună că, de fapt, Cabral a vrut să tragă un semnal de alarmă, a vrut să determine bloggeri să nu-şi mai vând spaţiile publicitare şi advertorialele pe te miri ce şi tot aşa. Emancipare într-un cuvânt!

Dar cine decide până a urmă care e preţul corect?! Cine poate fi atât de naiv să creadă că se poate pune la unison o comunitate de mii sau zeci de mii de bloggeri, atâta timp cât pe piaţa de televiziune sunt maxim câteva zeci de staţii TV pe care analizându-le, e clar că numai de unison nu poate fi vorba. Poate mai degrabă de găşti sau haite!

Curios e alt lucru. Dacă grupurile care se ceartă pentru friptură se numesc haite, grupurile care se ceartă pentru pişcoturi cum ar trebui să se numească?!

Lucrurile vor evolua întotdeauna natural. Fie că le place sau nu unora sau altora. E normal ca fiecare să facă cu spaţiul lui virtual cum consideră. Dacă unii vor să vândă scump sau nu, mascat sau pe faţă e o decizie pe care fiecare o va lua în funcţie de piaţa pe care activează şi de comunitatea căreia adresează mesajul!

În final, spor la scris si la marafeţi! Spaţiul virtual are nevoie de atitudine, de zmei, nu de mieluşei!

Când prostia întrece orice limită ...

Bucurii de tomnă!

E toamnă! Căldurile înăbuşitoare ale lui August pare că şi-au luat tălpăşiţa. Şi totuşi e încă soare şi ne putem bucura de tricouri! Dimineţile ne răvăşesc spiritul şi ne îmbie simţurile cu miros puternic de cafea!

Bucureştiul îşi schimbă înfăţişarea precum o pădure de arţari. Maşinile în trafic freamătă precum frunzele veştejite în adierea unui vânt obraznic conduse de şoferi agitaţi precum furnicile într-un furnicar. Pe trotuar e veselie! Şcolarii şi-au făcut apariţia şi aleargă de colo-colo bucuroşi că s-au revăzut după lunga vacanţă de vară! Sunt mici, sunt frumoşi, îmbrăcaţi elegant în costumaşele lor cu tentă bleumarin. În staţia de autobuz doi bunici privesc duioşi la murmurul şcolarilor! Îşi numără cu mândrie a nu ştiu câta toamnă şi sunt bucuroşi că şi nepoţeii lor aleargă cu ghiozdănelele în spate!

La cinci paşi mai încolo dăm nas în nas cu Hanul lui Manuc. E ca o poartă pentru Centrul Vechi, o portă către adevărata zarvă. E încă dimineaţă şi vlăjganii rostogolesc butoaie mari de bere în aşteptarea serii şi a muşteriilor. Căci e toamnă acum şi numai de muşterii nu duc crâşmarii lipsă! Puzderie de de tineri năvălesc în fiecare seară! Flăcăi înalţi puşi pe glume însoţiţi la braţ de dudui zvelte şi cochete dau culoare unui loc atât de tânăr şi totuşi atât de vechi!

E toamnă, e Bucureşti, e bucurie!

Poftim cultură

Când grija pentru igiena personală primează … (scuze pentru contentul necenzurat dar am considerat ca merită :))) )

Împarte nişte CIANURĂ cu Guvernul

Cam aşa s-a dus pe Apa Sâmbetei probabil cea mai activă campanie de comunicare susţinută în ultimii 20 de ani în România. Zeci de milioane de euro, pentru o perioadă de şase ani, cheltuite pe spoturi filmate, spaţii publicitare sau pentru a trimite bloggeri şi jurnalişti la exploatarea Gabriel Resources din Noua Zeelandă.

Stau şi mă întreb dacă suntem totuşi o naţie sănătoasă la cap. Nu mă declar nici pro nici împotriva RMGP, dar nu înţeleg cum aceeaşi populaţie nu a avut nimic contra exploatării prin aceeaşi metodă, cea a ceanurarii, la Certej de către Eldorado Gold Corporation. Pentru acest proiect acordul de mediu a fost eliberat pe 9 iulie de către Protecţia Mediului Timişoara. Şi nu, să nu vă închipuiţi probabil că exploatarea de la Certej este insignifiantă. Nu, exploatare de la Certej este prima exploatare a aurului pe scară largă pe bază de cianuri din România!!! Sau poate somnul naţiuni se datorează faptului că Eldorado Gold Corporation au mers pe vârful degetelor fără a face mare tam tam cu ultra super mega campanii de comunicare?!

Vă invit să vizionaţi mai jos câteva din spoturile prin intermediul cărora Gabriel Resources a încercat să convingă România de viabilitatea proiectului:

Adevăratul brand de ţară

Acum vreo 10 ani terminam liceul. Profil filozofie. Nici nu ne-am trezit bine din petrecerea de după bacalaureat căci una dintre colege, considerată cea mai sexy şi cea mai piţi, şi-a şi luat zborul către Japonia în căutarea unui viitor cât mai strălucit şi a unor zone mai calde unde să filozofeze. Dacă o fi strălucit la bara de striptease prin cluburile de noapte nipone numai ea ştie căci nouă, foştii ei colegi, ne-a vândut numai variante frumos împachetate, cum c-ar fi un model foarte solicitat de mai toate televiziunile din Tokyo şi tot aşa. Noroc cu România că altfel nu ştiu pe unde mai scoteau cămaşa televiziunile astea ...

Dar cum istoria se repetă şi Japonia are din nou mari probleme cu nivelul de radiaţii din cauza dezastrului de la Fukushima, starul povestirii noastre s-a reîntors pe plaiuri mioritice alegând să-şi protejeze sănătatea. Şi cum şi în Micul Paris viaţa este destul de scumpă a început să-şi caute un job.

Primul interview a fost la un salon de masaj erotic pentru un post de recepţioneră (probabil codul genetic îşi spunea cuvântul ), din ce ne-a povestit condiţiile erau super ok iar cei din conducerea salonului  de masaj ar fi vrut s-o angajeze datorită abilităţilor; cunoştea cinci limbi străine la un nivel destul de bun şi probabil s-ar fi potrivit şi ca imagine în cadrul salonului. Însă „timiditatea” a făcut-o ca să aleagă un job de ghid în cadrul unei agenţii de turism. Şi cum cunoştea destul de bine cultura şi limbă japoneză, bineînţeles că a fost desemnată să se ocupe de grupurile de turişti japonezi. Doar că spre „surprinderea ei” turiştii japonezi erau mari amatori de petreceri nocturne în cele mai incendiare locuri din Bucureşti. Iar cum salonul de masaj erotic la care fusese la un interview cu puţin timp înainte avea un contract de colaborare cu agenţia de turism la care lucra acum, îşi petrecea o mare parte din timp însoţind turiştii japonezi la masaj. Acum regreta, făcea aproape acelaşi job cu cel al unei recepţionere  la salon însă avea un salariu mai mic. Săraca fată, la câtă experienţa internaţională tot atâta ghinion ...

Şi cum toată povestirea este despre cultură, călătorii şi job-uri vă invit pe voi cititorii să trageţi concluziile despre prejudecata unui job în Japonia sau  a unei excursii în România.