Muncă sau SEX?

Recent am participat la realizarea unui studiu sociologic comandat de o importantă multinaţională pe piaţa de muncă din România. Rezultatele oficiale nu au fost date publicităţii întrucât studiul era pentru uzul intern al companiei. Obiectivele erau diverse însă ca rezultate mi-a sărit în ochi disponibilitatea poate exagerată a românilor la compromis.

Vreau să supun dezbaterii următorul aspect a cărui relevantă poate fi dubitabilă întrucât subiecţii au fost în totalitate femei.

S-a procedat în felul următor. S-a publicat un anunţ de angajare în toată presa de specialitate cât şi către companiile de HR pentru a anunţa disponibilitatea unui post de „asistent manager pentru directorul general”. Potenţialelor candidate li s-a comunicat un set de de întrebări la care trebuiau să răspundă în cadrul unui mini interviu.

Importante pentru studiu au fost următoarele două întrebări, care puse în contextul întregului mini-interviu deveneau destul de aluzive:

1.  În cazul în care agenda directorului general se modifică şi programul acestuia de lucru se prelungeşte cu 3 ore peste programul normal dumneavoastră ce veţi face?

2.  În cazul unei eventuale delegaţii şi în cazul ipotetic al unei situaţii financiare grea pentru companie, dacă vi se vă propune ca din raţiuni economice să împărţiţi camera de hotel cu directorul general, dumneavoastră ce veţi face?

Răspunsurile nu au încetat să apară! Vă voi prezenta câteva mostre de răspunsuri pentru prima întrebare:

„... dacă  este nevoie de mine , nu este absolut nicio problemă pentru a rămâne peste program ...” sau

„... nu am nimic împotrivă să lucrez peste program ...” sau

„... dacă programul se prelungeşte cu trei ore, voi sta şi eu trei ore pentru că acesta este job-ul meu, să fiu asistenta domnului director ...” sau

„... consider că este normal şi necesar să îmi prelungesc orarul de lucru cu cât timp este nevoie ...” sau

„...în cazul în care directorul general are nevoie de mine în aceste 3 ore, voi fi mai mult decât bucuroasa să-i stau la dispoziţie ...”

Totul bine şi frumos în răspunsurile de la prima întrebare, răspunsuri ce denotă educaţia şi motivate să spunem în ideea creării unei bune imagini în vederea obţinerii unui job într-o astfel de perioadă de criză economică.

Surprinzătoare sunt răspunsurile de la a doua întrebare, cea cu împărţitul camerei de hotel cu şeful:

„... nu cred că ar fi o problemă ...” sau

„... interesele companiei primează ...” sau

„... nu sunt pudică, aş împărţi camera de hotel cu directorul general ...” sau

„...sunt o persoană realistă şi aş susţine ideea de a împărţi o singură cameră ...” sau

„... sunt convinsă că directorul general este cel mai vânat din companie aşa că m-aş simţi privilegiată ...” 

Menţionez că au existat şi răspunsuri în care candidatele încercau să găsească alternative sau refuzau vehement, însă majoritatea răspunsurilor au fost în tonul celor de mai sus.

Din cunoştinţele mele un job reprezintă cantitatea de muncă pe care un angajator le închiriază de la un angajat cu competenţe specifice pentru o perioadă de timp determinată. S-o fi schimbat ceva între timp în definiţie? ... sau în competenţe?

IMPORTANT: Întrebările au fost aplicate pe candidate femei cu vârsta între 23-35 de ani, cu studii superioare încheiate iar salariul care urmau sa fie platite era de 2000RON.

Temă de dezbatere:

Până unde trebuie să mergem pentru a obţine job-ul dorit?