Dincolo de orice partizanat politic şi ideologic trebuie să ne punem în primul rând întrebarea: "încotro se îndreaptă ţara noastră?". Trebuie să facem abstracţie de faptul că este vorba de Antene pentru a putea face un exerciţiu lipsit de patimă. Prin urmare ne vom imagina o companie pe care o vom numi compania românească.
Avem prin urmare o companie care îşi desfăşoară activităţile economice într-un imobil devenit proprietate a statului român. Repet, este un imobil proprietate a statului român şi în niciun caz proprietate a ANAF şi cu atât mai puţin a oricărui şef, sefuţ sau sefuleţ de la ANAF. Imobilul este o proprietate colectivă, proprietari de drept fiind fiecare din cei aproximativ 20 de milioane de români.
Ideea existenţei unei structuri de genul ANAF este ca aceasta să acţioneze în spiritul legilor şi al interesului statului român. Din moment ce nu se pune problema ca aceste imobile să facă parte din patrimoniul cultural şi nu sunt folosite în scop turistic ori nu sunt menite a fi supuse conservării, ba mai mult au o ridicată utilitate comercială, este de la sine înţeles că şi interesul statului român în legătură cu aceste proprietăţi trebuie să fie unul de natură comercială. Da, puteţi argumenta că interesul este un concept mult prea larg şi supus interpretărilor. Nu, din contră, interesul naţional se deduce simplu, în primul rând din legile bunului simţ, apoi din legile statului român şi din dezbateri ale societăţii civile şi în ultimă instanţă, dacă situaţia o cere şi miza este considerată a fi deosebit de importantă sau poate însemna chiar o cotitură istorică a întregului popor, se poate organiza un referendum.
Aşa cum putem simplu deduce aceste clădiri trebuie să producă bani pentru statul român. Este important ca ele să aibă un grad de închiriere cât mai mare, pe o perioadă cât mai lungă de timp la un preţ cât mai mare. Sunt legile simple ale marketingului. Nu trebuie să ai studii de management al afacerilor făcute prin străinătate pentru a te convinge că aşa stau lucrurile. Avem aşadar o companie românească, cu angajaţi români, care plătesc la timp toate taxele la stat şi mai mult se roagă de statul român să îi plătească şi chirie pentru a-şi putea desfăşura afacerile într-un imobil. O situaţie hilară, mai ales că reprezentanţii statului român sunt obişnuiţi să se ploconească în faţa investitorilor străini pentru a deschide câte o făbricuţă şi pe la noi. Doar sunt investitori străini iar ploconirea este marcă a istoriei noastre! De multe ori nici nu s-a mai putut vorbi de o negociere pentru că afacerile au fost încheiate cu reprezentanţii statului român în genunchi. Cu ce ar fi companiile străine mai bune decât cele româneşti? De ce să fim atât de tâmpiţi să nu încurajăm capitalul românesc? Treziţi-vă! Altfel, aşa cum spune pictorul spaniol Goya "somnul raţiunii naşte monştrii".
